16.1 C
Oradea
13 aprilie 2026
spot_img

FC Bihor – Unirea Ungheni 3-1. Tincău, Gunie și Hora au adus victoria în ultimul meci al sezonului

- Publicitate -spot_img

Sub privirile a circa 1.500 de spectatori, FC Bihor a întâlnit Unirea Ungheni, sâmbătă, începând cu ora 11:00, pe stadionul Iuliu Bodola, în ultimul meci din acest sezon de Liga a 2-a. 

Salvată de la retrogradare și cu un moral bun după victoria din etapa trecută, obținută contra lui FCU Craiova, formația bihoreană a încercat să spele imaginea unui sezon nu tocmai reușit, cu o prestație bună la ultima apariție în fața propriilor fani. 

FC Bihor : Rus – Cucu, Yabre, Băican, Ban – Farcaș, Ubbink, Gitye, Gunie, Tincău – Chirițoiu.

Rezerve: Bob, Hora, Nica, Maxim, Cocian, Moga, Curescu, Panait.

Antrenor Erik Lincar 

Unirea Ungheni : Geantă – Chinteș, Șoptirean, Jalbă, Techereș – Savin, Bîrnoi, Cruceru, Bogdan – Oller, Magyari. 

Rezerve: Lupu, Blidărean, Popa, Pop, Trif, Șerban, Ciubotaru, Moses, Veselinovic. 

Antrenor: Eusebiu Tudor

Filmul meciului.

În minutul 10, Chirițoiu a șutat plasat de la marginea careului de 16 metri, dar fără a pune în pericol poarta adversă. 

1-0. În minutul 13, Gunie a centrat de pe partea dreaptă, iar Luca Tincău a șutat plasat din interiorul careului, și a reușit deschiderea scorului. 

2-0. În minutul 20, Răzvan Gunie a fost lansat de Ubbink, iar căpitanul bihorenilor a dublat avantajul pe tabelă reușind să marcheze printr-o scăriță spectaculoasă, trimisă peste portarul advers. 

2-1. În minutul 43, oaspeții din Ungheni au reușit să reducă din diferență prin Vlad Bogdan care a marcat de la circa 6 metri, după o minge respinsă de portarul Rus. 

În minutul 54, bihorenii au fost aproape de golul trei, însă mingea trimisă de Gitye de la marginea careului a lovit bara porții adverse. 

În minutul 62, Erik Lincar i-a scos de pe teren pe Ubbink și Gitye. În locul lor au fost introduși Cocian și Moga. 

În minutul 72, Luca Tincău a fost înlocuit cu Ioan Hora. 

3-1. În minutul 83, Ioan Hora a reușit să ducă scorul la 3 la 1, după o fază superbă, în care a reușit să treacă de portarul advers și să trimită mingea în poartă, din doar câțiva metri. 

În minutul 85, Erik Lincar a făcut ultimele schimbări. Maxim și Panait au fost trimiși în teren, în locul lui Ban și Chirițoiu. 

S-a încheiat: FC Bihor – Unirea Ungheni 3-1. 

În urma acestui rezultat, FC Bihor încheie Grupa A, a play-out-ului Ligii a 2-a, pe locul 4, cu un total de 32 de puncte. 

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri