La data de 13 mai, la ora 10.39, polițiștii Biroului Rutier Oradea au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe Bulevardul Decebal din municipiul Oradea, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.
Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că o femeie de 42 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, pe Bulevardul Decebal, dinspre strada Călărașilor înspre strada Doina, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, la intersecția cu strada Sfântul Apostol Andrei, nu ar fi respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric, aflat în funcțiune, ar fi pătruns în intersecție și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus, la culoarea verde a semaforului electric, aflat în funcțiune, pe strada Sfântul Apostol Andrei, dinspre strada Menumorut, de o tânără, de 18 ani, din comuna Paleu, județul Bihor.
Ulterior, în urma impactului, primul autoturism a pătruns pe trotuarul din fața unui imobil de pe B-dul Decebal și ar fi acroșat o femeie de 37 de ani și o alta de 84 de ani, ambele din Oradea, care se aflau pe trotuar, în calitate de pietoni.
De asemenea, autoturismul a lovit și un chioșc pentru vânzarea ziarelor, situat pe trotuar.În urma accidentului rutier, cele două femei, de 37, respectiv 84 de ani au suferit leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost transportate la spital.
Rezultatele testării celor două conducătoare auto, cu aparatul etilotest, au relevat faptul că acestea nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Oradea, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.





