Reținut de polițiștii din Bihor, după ce a fost depistat în trafic, în timp ce conducea, fără permis și sub influența alcoolului.
La data 1 iunie, în jurul orei 14.59, pe drumul comunal 59, în localitatea Haieu, județul Bihor, polițiștii din cadrul Poliției staţiunii Băile Felix au depistat în trafic un bărbat de 32 de ani, din comuna Sânmartin, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentrație alcoolică de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma administării probatoriului, polițiștii din Băile Felix au dispus, reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Polițiștii din cadrul Poliției staţiunii Băile Felix continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influenţa alcoolului.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.