Aspectul parcului Muzeului Țării Crișurilor s-a schimbat recent din cauza unor intervenții care au fost, din păcate, necesare, spun reprezentanții instituției muzeale.
Potrivit Muzeului Țării Crișurilor, în luna mai a acestui an, un arbore s-a rupt și s-a prăbușit în parcul din fața instuției, acesta fiind al doilea incident de acest fel care a avut loc în ultimul timp. Ca urmare a acestor întâmplări, a fost contactat Ocolul Silvic Oradea, care a efectuat o evaluare de specialitate și a marcat arborii care prezentau semne clare de degradare și deteriorare internă a lemnului, acei arbori fiind înlăturați.
„Aceste măsuri de siguranță sunt esențiale pentru protejarea publicului vizitator, care trebuie să parcurgă aleile parcului pentru a ajunge la intrarea în muzeu. Precizăm că muzeul nostru primește anual aproximativ 140.000 de vizitatori, iar în perioada verii, evenimentele din cadrul proiectului „Tipografia de idei” ce se desfășoară în parcul instituției reunesc, de asemenea, peste 15.000 de participanți.Pentru a compensa pierderile și a îmbunăți spațiul verde, în ultimii ani, au fost plantați peste 25 de pomi și arbori noi. De asemenea, Ocolul Silvic Oradea a pus la dispoziția instituției muzeale încă 10 puieți de stejar și mesteceni, care vor fi plantați în parcul instituției. Înțelegem că aceste intervenții de tăiere pot fi percepute ca fiind drastice, însă siguranța publicului rămâne prioritatea noastră principală.”, transmit reprezentanții Muzeului Țării Crișurilor.





