17.8 C
Oradea
8 iulie 2025
spot_img

Bogdan Nicolescu a semnat un nou angajament cu CSM Oradea

- Publicitate -spot_img

Bogdan Nicolescu a semnat un nou angajament cu CSM Oradea. Sportivul originar din București va evolua pentru cel de-al 11-lea sezon consecutiv la formația de pe Crișul Repede.

Născut pe 3 Ianuarie 1997, Bobe a acumulat o bogată experiență baschetbalistică alături de clubul orădean. El și-a început cariera profesionistă alături de CSMO, iar până la această oră este singura echipă de club la care a evoluat de la debutul la nivel de seniori.

În deceniul petrecut în uniforma roș-albastră, Nicolescu a contabilizat 448 apariții oficiale. Aici sunt incluse meciuri disputate în Liga Națională, Cupa României, SuperCupa României, FIBA Europe Cup, respectiv Basketball Champions League. El a câștigat de trei ori titlul de campion al României (2016, 2018, 2019) și SuperCupa României (2019), fiind component al echipei care a obținut medalia de bronz în FIBA Europe Cup (2021).

Palmaresul complet al lui Nicolescu cuprinde:

– 3 titluri de campion național
– 1 supercupă
– 1 medalie de bronz în FIBA Europe Cup
– 8 clasări pe podiumul național
– 7 finale de cupă
– 3 supercupe disputate

În paralel, Bobe Nicolescu a devenit un jucător important pentru baschetul românesc. El a fost campion european la nivel de Divizia B la categoria U20 masculin în anul 2017, competiție câștigată chiar la Arena Antonio Alexe din Oradea, alături de colegii săi de la generația 1997. A jucat la FIBA EuroBasket 2017 și a devenit căpitanul echipei naționale de seniori, alături de care joacă deja de mai bine de opt ani.

Pe parcursul sezonului 2024/25, Nicolescu a jucat 60 de meciuri oficiale. El nu a absentat la nicio partidă a CSM-ului în toate competițiile, iar în Liga Națională, acolo unde a înregistrat 43 prezențe, a contribuit cu 5.4 puncte, 2.8 recuperări și 0.8 intercepții în aproape 21 minute pe partidă, având un indice al eficienței de 6.0. De altfel, a fost cel mai productiv sezon al carierei sale la capitolul recuperări.

În vârstă de 28 ani, înalt de 1.99 metri, jucător de poziția 3, Bogdan Nicolescu se află la maturitate sportivă și este cel mai longeviv component al echipei de pe Crișul Repede.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri