Cod Portocaliu de caniculă în Bihor. Temperaturi de până la 39 de grade Celsius

- Publicitate -spot_img

Recomandările pompierilor bihoreni pentru perioadele caniculare

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Portocaliu, valabilă pentru județul Bihor, în perioada 26 iulie, ora 10.00 – 27 iulie, ora 10.00, fenomenele vizate fiind disconfort termic accentuat și caniculă: “Temperaturile maxime se vor încadra între 35 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 18…22 de grade și local vor caracteriza o noapte tropicală”.

În acest context, în scopul preîntâmpinării unor evenimente nedorite pe timpul perioadei caniculare, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” recomandă bihorenilor respectarea următoarelor măsuri:

Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice);

La ieșirea din casă, optați pentru purtarea hainelor lejere, de culori deschise dar și a mijloacelor de protecție solară;

Nu utilizați focul deschis în preajma lanurilor, pădurilor și locurilor de agrement. În condiții de temperaturi ridicate riscul izbucnirii unor incendii este unul major;

Scăldați-vă doar în locuri special amenajate și evitați scăldatul solitar;

Consumul de băuturi alcoolice înainte de intrarea în apă este strict interzis;

Evitați intrarea bruscă în apă, în vederea prevenirii unui șoc termic;

Nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în proximitatea apei, nici măcar în piscinele achiziționate special pentru cei mici ori în cadă;

Nu lăsaţi în interiorul autoturismelor expuse la soare, recipienţi sub presiune (brichete, atomizoare etc.).

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri