Lucrările de amenajare a pistelor de bicicletă pe coronamentul digurilor au ajuns la 50% din execuție!
Duminică, 24 august, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a efectuat o vizită de lucru pe sectorul Frontera – Tămășeu (județul Bihor), pentru a evalua stadiul lucrărilor.
În cadrul acestei vizite, au fost analizate soluțiile tehnice implementate și progresul fizic al proiectului, care a ajuns la 50% din execuție. Proiectul vizează amenajarea de piste de bicicletă pe coronamentul digurilor, în sectoarele unde acest lucru este posibil fără a afecta siguranța la inundații.
Scopul proiectului este de a crea trasee sigure și accesibile pentru cicliști, valorificând infrastructura hidrotehnică într-un mod sustenabil și prietenos cu mediul.
Proiectul este implementat de Apele Române Crișuri, cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C11 „Turism și cultură”.
Date tehnice:
191,3 km de piste cicloturistice pe diguri
Investiție totală: 92,78 milioane lei
Lucrări demarate în mai 2025
Traseele cicloturistice sunt amenajate pe digurile râurilor Barcău, Crișul Repede, Crișul Negru, Ier și Canalul Colector.





