La data de 4 octombrie., la ora 14.35, polițiștii Serviciului Rutier Bihor – Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe drumul județean 792 A, în afara localității Miersig, județul Bihor, s-a produs un accident rutier, în care a fost implicat un singur autoturism.
Din păcate, în urma accidentului rutier, două persoane, ambele din autoturism, au suferit leziuni, care, din nefericire, le-au provocat decesul, la fața locului.
În prezent, traficul rutier pe respectiva porțiune de drum se desfășoară pe un sens, alternativ, dirijat de polițiștii rutieri.
Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Vom reveni cu detalii în momentul în care acestea vor fi disponibile.
Comunicat ISU Bihor
Accident mortal în Miersig
În după-amiaza acestei zile, pompierii bihoreni au intervenit la un grav accident rutier, produs pe DJ 792A, la ieșirea din localitatea Miersig spre Leș, eveniment în care au fost implicate două persoane (un barbat și o femeie) aflate într-un autoturism.
Apelul privind producerea accidentului a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, jurul orei 14.35, la fața locului deplasându-se de urgență, două echipaje de pompieri din cadrul Gărzii Tinca, cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD a subunității, un echipaj din cadrul Detașamentului 1 Oradea, cu o autospecială de descarcerare grea și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.
Pentru evacuarea uneia dintre victime din autoturism, s-a impus intervenția echipajului de descarcerare.
În cazul bărbatului, pompierii paramedici au efectuat manevre de resusciare, însă, din nefericire, niciuna dintre victime nu a supraviețuit, medicul SMURD sosit la fața locului declarând decesul acestora.





