Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea, deși avea retras permisul de conducere și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor.
La data de 14 octombrie, la ora 12.30, pe drumul județean 767 D, în localitatea Fâșca, județul Bihor, polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd au depistat în trafic un bărbat, de 80 de ani, din comuna Vârciorog, județul Bihor, care, în timp ce conduceaun autoturism, nu a oprit la semnalul regulamentar de oprire, al polițiștilor, și-a continuat deplasarea până pe drumul comunal 180, în localitatea Vârciorog, unde a fost oprit de polițiști.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că bărbatul avea retras permisul de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost retras.





