Erik Lincar după victoria cu CS Afumați: ” Prima repriză cred că a fost cea mai bună repriză de când antrenez!”

- Publicitate -spot_img

După o repriză foarte bună şi cu o repriză a doua echilibrată, FC Bihor a reuşit să se impună duminică, la Stadionul Iuliu Bodola, în faţa echipei CS Afumaţi, cu scorul de 2-1 şi astfel să îşi păstreze locul al II-lea în clasamentul Ligii a II-a şi după etapa a 11-a.

Desfăşurat pe un teren uşor moale, după ploaia căzută în cursul nopţii, jocul a fost foarte spectaculos în prima repriză, când fotbaliştii forrmaţiei noastre au dominat confruntarea, şi-au creat o serie de ocazii, dar nu au marcat decât de două ori, deşi au mai trimis de trei ori mingea în bară. Oaspeţii au înscris şi ei o dată, la puţinele ocazii pe care le-au avut, astfel că în pauză s-a intrat cu scorul de 2-1.

În partea a doua jocul a fost mult mai închis, cu foarte puţine ocazii de poartă, asta pentru că echipa oaspete a venit schimbată de la vestiare, cu un joc în care a reuşit să închidă mai bine spaţiile şi să câştige tot mai multe dueluri. La rândul lor, bihorenii, deşi şi-au dorit să mai marcheze, nu au reuşit, astfel că jocul s-a încheiat cu acelaşi scor, 2-1, iar cu acest succes ajungem la cea de-a opta victorie în actuala ediţie de campionat, fapt care ne aduce 25 de puncte în clasament.

După ce a ratat penalty-ul din etapa trecută de la Slatina, Dragoş Tescan s-a revanşat de această dată şi a adus golul victoriei în minutul 37.  Titularizat, Ioan Hora a marcat primul gol al jocului în minutul 8, dintr-un penalty scos de Albert Stahl, cel care a fost din nou argintul viu al echipei şi care, în momentul în care a fost schimbat, a fost aplaudat la scenă deschisă de întreg stadionul. Golul echipei oaspete l-a reuşit Alexandru Iamandache în minutul 26.

Declaraţia antrenorului

„Mă aşteaptam, poate, la o echipă adversă mult mai bună. Chiar nu mi s-a părut astăzi că ar fi trebuit să avem problemele pe care le-am întâmpinat în repriza a doua şi vina este doar a noastră, pentru că în prima repriză, având vreo cinci – şase situaţii clare, scor a fost doar 2-1. Normal că în fotbal am văzut sute de meciuri în care jocul se poate întoarce. Dar prima repriză cred că a fost cea mai bună repriză de când antrenez. Din punctul meu de vedere ne-au ieşit multe acţiuni şi faze fixe şi chiar îi felicit pe băieţi pentru prima repriză, doar că nu puteam juca fotbalul câteo repriză. Ar trebui să înţelegem că fotbalul durează 95 – 96 de minute, aşa că ar trebui să fim mult mai concentraţi, mult mai hotărâţi şi mult mai pregătiţi pentru tot ceea ce urmează pe parcursul jocului. Până la urmă este însă o victorie importantă”, a declarat, la finalul jocului, antrenorul principal al echipei FC Bihor, Erik Lincar. 

FC Bihor Oradea – CS Afumaţi 2-1 (2-1)
Au marcat: Ioan Hora (min. 8 – 11 m) şi Dragoș Tescan (min. 37) / Alexandru Iamandache (min. 26)
FC Bihor: Arsenie Mocan – Sebastian Cucu, Mihai Kereki, Abel Popa, Ionuţ Ban – Ioan Filip – cpt. (min. 46 Tudor Călin) – Dragoş Tescan (min. 76 Luca Tincău), Rareş Enceanu, Angelo Cocian (min. 76 Răzvan Gunie), Albert Stahl (min. 90+2 Gelu Gitye) – Ioan Hora (min. 76 Andreas Chirițoiu). Antrenor: Erik Lincar. Rezerve neutilizate: Rowan Buss Liam – Ionuţ Albu, Andrei Gal şi Asadbek Beglarkhanov
CS Afumați: Yanis Stanciu – Alexandru Nicola (min. 65 Valerio Gallo), Mohamed Diomande, Constantin Robicek, Alin Lazăr – Ionuţ Zaina – cpt., Onur Kaplan – Alexandru Iamandache, Mario Ioniță, Alexandru Enache (min. 86 Cosmin Atanase) – Kouban Calvin (min. 36 Ştefan Gheoroae). Antrenor: Vasile Neagu. Rezerve neutilizate: Iannis Drăghici – Răzvan Lazăr, Imrane Bamba, Bogdan Pitulac, Andrei Dima şi Samuel Zimța
Arbitri: Mircea Salomir (Cluj-Napoca) – Biro Barna Tamas (Cernat – Covasna) și Roberto Ciuraru (Sfântu Gheorghe). Rezervă: Norbert Kemenes (Baia Mare). Observator arbitri: Luis Moisescu (Drobeta-Turnu Severin). Delegat joc: Vasile Rad (Arad).

În etapa viitoare, formaţia noastră va evolua în deplasare, la Iaşi, cu Politehnica, vineri, 31 octombrie, într-o altă partidă care va fi televizată. 

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri