A ieșit la drum cu permisul suspendat și lemne fără acte – polițiștii l-au reținut!

- Publicitate -spot_img

Reținut de polițiști, după ce a fost depistat în trafic, în timp ce conducea, deși avea suspendat acest drept.

La data de 1 noiembrie, în localitatea Luncasprie, județul Bihor, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș au depistat în trafic un bărbat, de 53 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, cu care tracta o remorcă, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, bărbatul transporta, în remorca tractată, 1,8 metri cubi de lemne de foc, din specia fag, fără documente de proveniență.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Totodată, în ceea ce privește transportul de material lemnos fără documente de proveniență, polițiștii au dispus confiscarea celor 1,8 metri cubi de material lemnos, în valoare de 397,5 lei, iar față de bărbat a fost luată măsura sancționării contravenționale, conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amendă în valoare de 4.000 de lei.

Polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri