imagine ilustrativa
La data de 10 noiembrie, la ora 17.30, pe D.N.19/B, în localitatea Suplacu de Barcău, județul Bihor, polițiștii Biroului Rutier Marghita au depistat în trafic un bărbat, de 58 de ani, din comuna Balc, județul Bihor, în timp ce conducea un tractor, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, din investigațiile efectuate de polițiști s-a constatat că tractorul i-ar fi fost încredințat spre a fi condus de către un bărbat, de 61 de ani, din comuna Balc.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri din Marghita continuă cercetările sub supravegherea unui procuror, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere.
De asemenea, la data de 10 noiembrie, la ora 11.50, pe strada II. Rákóczi Ferenc, din localitatea Valea lui Mihai, județul Bihor, polițiștii din cadrul Poliției orașului Valea lui Mihai, alături de polițiști de frontieră, au depistat în trafic un bărbat, de 28 de ani, din Valea lui Mihai, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii din cadrul Poliției orașului Valea lui Mihai continuă cercetările sub supravegherea unui procuror, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.





