-1.1 C
Oradea
14 ianuarie 2026
spot_img

CSM CSU Raiffeisen Oradea – Aliaga Petkimspor. Câștigătoarea acestui meci va obține primul loc în Grupa C

- Publicitate -spot_img

CSM CSU Raiffeisen Oradea susține un meci extrem de important la mijlocul acestei săptămâni. Miercuri (19.11), ora 19:00, la Oradea Arena, echipa antrenată de Cristian Achim primește vizita lui Aliaga Petkimspor din Turcia. Partida contează pentru etapa a 6-a, ultima, în prima fază a grupelor din FIBA Europe Cup – ediția 2025/26.

Jocul opune două echipe cu același bilanț, 4-1. Așadar, învingătoarea acestui meci va obține primul loc în Grupa C și implicit va avea asigurată calificarea în TOP 16. Învinsa va continua să spere că ajunge în aceeași fază a competiției, dar va avea emoții până la încheierea serii și a etapei a 6-a în toate grupele din FIBA Europe Cup. Ulterior încheierii ultimului meci se va întocmi un clasament al locurilor 2. Cele mai bune șase locul 2 din totalul zece grupe se vor califica în faza următoare a competiției.

Fără îndoială, ambele echipe își doresc victoria. Pentru că acesta este principiul de bază al sportului de performanță și pentru că aceasta garantează prezența în faza următoare a întrecerii. Este un meci între cea mai experimentată echipă a grupei în cupele europene, CSM Oradea, respectiv echipa cotată cu prima șansă la calificare de site-ul oficial FIBA Europe Cup înaintea startului jocurilor la nivelul Grupei C, Aliaga Petkimspor.

În tur, la Izmir, turcii au învins cu scorul de 84-73. De notat că Aliaga Petkimspor pierduse anterior, în etapa a 2-a, în Cipru, astfel încât în acest moment se află pe picior de egalitate cu CSM CSU Raiffeisen Oradea. Existând egalitate înaintea ultimului meci devine cert că echipa care câștigă va ocupa locul 1.

Pe de altă parte, contează și diferența de puncte cu care se încheie duelul Oradea vs Petkimspor. Asta pentru echipa învinsă, cea care intră în clasamentul special al locurilor 2. Cu cât pierde la diferență de puncte mai mică, cu atât șansele de calificare sunt mai mari.

Revenind însă la meci, CSM CSU Raiffeisen Oradea ar putea evolua în formulă completă în această partidă. O decizie privind disponibilitatea lui Emmanuel Nzekwesi va fi luată în ziua meciului. Olandezul nu a mai evoluat din 25 Octombrie, fiind tot mai aproape de revenirea în teren. El nu mai resimte nimic în zona coapsei, ceea ce indică un progres major în programul de recuperare stabilit de echipa medicală. Totuși, forma fizică și lipsa antrenamentelor de intensitate, cu contact, reprezintă un minus, astfel încât rămâne de văzut dacă se va aborda în continuare un plan precaut în speranța revenirii sale complete în activitatea echipei sau se va sări un pas pentru a-l avea pe „Manu” în teren la un meci cu caracter decisiv pentru planurile europene ale echipei. Ceilalți jucători sunt apți.

De cealaltă parte, Aliaga Petkimspor a jucat fără extrema nigeriană Daniel Utomi. Acesta a absentat atât la precedentul joc din FIBA Europe Cup, cât și la cel din campionatul Turciei. Acesta nu este o opțiune de bază în atacul echipei din Izmir, însă cu o medie de 15 minute pe partidă în primele patru etape din competiția europeană a avut un impact la recuperare și a permis echipei turce să joace mai agresiv. E posibil ca totuși acest jucător să fie recuperat până la meciul de miercuri.

Principalele pericole din angrenajul lui Petkimspor sunt fundașii Yannick Franke și David Efianayi. Primul este un scorer impresionant, în special de la semicerc, dar care contribuie atât la ultima pasă, cât și la recuperare, inclusiv sub panoul advers. Cel din urmă poate să marcheze, însă este și cel mai creativ jucător al echipei. Alte piese importante sunt fundașul Phil Scrubb, respectiv pivoții Martynas Sajus, Jehyve Floyd și Roberts Blumbergs. Formația antrenată de către Ozhan Civgin joacă într-o rotație de 9-10 jucători.

CSM CSU Raiffeisen Oradea are nevoie de o prestație foarte bună pentru a învinge. Aici trebuie accentuat faptul că roș-albaștrii nu pot avea oscilații, fiind nevoie de un joc eficient în ambele faze ale jocului pe toată durata celor 40 minute de joc efectiv. Aportul publicului este întotdeauna important, însă de această dată poate fi decisiv în încercarea de a obține cea de-a 7-a calificare consecutivă între primele 16 echipe ale FIBA Europe Cup.

Bilete se găsesc AICIAbonamentele sunt valabile pentru această partidă. Jocul va fi transmis în direct pe DigiSport (TV) și FIBA Basketball (YouTube).

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri