Percheziții în trei dosare penale privind fapte de pornografie infantilă

- Publicitate -spot_img

PERCHEZIȚII, ÎN 3 DOSARE PENALE, PRIVIND FAPTE DE PORNOGRAFIE INFANTILĂ

Astăzi, 19 noiembrie 2025, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, în județul Bihor, în trei dosare penale având ca obiect săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.

Din probatoriul administrat în cele trei cauze a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2020, trei persoane ar fi procurat, deținut și distribuit, prin utilizarea unor conturi create pe rețele de socializare, materiale pornografice cu minori.

Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea.

Acțiunile sunt realizate cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri