La data de 22 decembrie, la ora 07.08, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați, în urma unui apel, primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin SNUAU 112 că, pe drumul județean 767A, în localitatea Fegernic, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.
Din primele investigații efectuate de polițiști, la fața locului, s-a constatat că în accident a fost implicat un autoturism, care, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, á acroșat un pieton.
În urma accidentului rutier, pietonului îi sunt efectuate manevre de resuscitare, la fața locului, de către personalul medical specializat.
Momentan, traficul rutier este blocat pe respectiva porțiune de drum județean.
Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Actualizare:
Din nefericire, a fost declarat decesul pietonului, la fața locului.
Rezultatul testării conducătorului autoturismului implicat, cu aparatul etilotest, a relevat faptul că acesta nu se afla sub influența alcoolului.
Cercetările continuă pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.





