1.1 C
Oradea
17 ianuarie 2026
spot_img

Polițiștii bihoreni au acționat pe D.N.1, cu radare amplasate în sistem „RELEU”

- Publicitate -spot_img

Polițiștii bihoreni au acționat pe D.N.1, cu radare amplasate în sistem „RELEU”, în cadrul unei acțiuni rutiere derulate pentru creșterea siguranței rutiere și responsabilizarea participanților la trafic.

Conducătorilor auto care se întorc acasă, de Crăciun, le-au fost oferite pauze de cafea și recomandări, în cadrul unor activități preventive, pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul oboselii la volan și a victimizării prin infracțiuni specifice sezonului sărbătorilor de iarnă.

Marți, 23 decembrie, în intervalul orar 11.00 – 15.00, polițiștii de la toate formațiunile rutiere și de ordine publică, alături de polițiștii de la prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Registrului Auto Român, au desfășurat o acțiune pe D.N.1, drum care tranzitează județul Bihor, pe care se înregistrează valori ridicate de trafic, inclusiv vehicule de mare tonaj, pietoni și bicicliști, fapt ce crește semnificativ riscul rutier.

Scopul activităților desfășurate de polițiștii bihoreni a fost creșterea gradului de siguranță pe D.N.1, prin prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate, al conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, vizând totodată reducerea comportamentelor generatoare de risc din partea conducătorilor auto, precum neacordarea priorității, folosirea telefonului în timpul deplasării, nepurtarea centurii de siguranță și nerespectarea distanței între vehicule, dar și a abaterilor săvârșite de pietoni și bicicliști, în special traversările și deplasările neregulamentare care amplifică vulnerabilitatea acestora în trafic.Astfel, în cele câteva ore de acțiune, polițiștii rutieri au aplicat 88 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 73.628 lei, dintre care 64 de sancțiuni au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 11 au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, a fost sancționată o depășire neregulamentară, iar 12 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 3 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.

De asemenea, au fost oprite din a circula 5 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice.

Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.

În cadrul acțiunii de pe D.N.1 au fost folosite 8 aparate radar, dispuse în sistem „RELEU” pentru asigurarea unei acoperiri extinse.

Totodată, pe parcursul zilei de 23 decembrie a.c. și în noaptea de 23 spre 24 decembrie polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de polițiști rutieri au desfășurat mai multe activități preventive în trafic, pentru a preveni victimizarea cetățenilor prin accidente rutiere produse pe fondul oboselii la volan și pentru prevenirea victimizării prin diferite tipuri de infracțiuni, în contextul sărbătoririi Crăciunului.

Astfel, polițiștii bihoreni au oprit în trafic autoturismele care au intrat în țară prin localitățile Borș, Săcueni și Salonta și i-au servit pe conducătorii auto și pe pasagerii acestora cu cafea și apă, oferindu-le astfel prilejul de a se revigora, înainte de a-și continua călătoria.

Totodată, polițiștii au discutat cu conducătorii auto și pasagerii acestora cu privire la măsurile de siguranță ce trebuie avute în vedere la plecarea la drum, pentru prevenirea furturilor din locuințe și autoturisme, a înșelăciunilor și a altor infracțiuni, recomandându-le să își protejeze bunurile personale, să nu le lase nesupravegheate în autovehicule și să manifeste prudență față de persoanele necunoscute.

Acțiunea s-a desfășurat pe D.N.1, în județele Cluj, Alba, Sibiu, Brașov, Prahova și Ilfov.Polițiștii bihoreni vor continua activitățile dedicate prevenirii accidentelor rutiere și menținerii unui climat de siguranță, atât pe D.N.1, cât și pe toate arterele rutiere din județul Bihor.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri