Eduard Toth-Șerbescu a debutat în mod oficial pentru echipa de seniori CSM CSU Raiffeisen Oradea. Acesta s-a consemnat pe data de 29 Decembrie 2025, la victoria cu Dinamo București, scor 95-69.
Sportivul născut pe 6 Noiembrie 2008, ce evoluează la pozițiile 1-2, a ridicat publicul orădean în picioare în perioada petrecute în teren. El a înscris 5 puncte, transformând cele două aruncări pe care le-a executat. Edu a înscris întâi un coș de două puncte, iar mai apoi a transformat o aruncare de trei puncte. Edu a terminat meciul cu 5 puncte, 3 la +/- și 5 la eficiență în două minute și 32 secunde de joc.
În vârstă de 17 ani, Toth-Șerbescu a petrecut întreg junioratul alături de CSM Oradea. El a participat în competițiile naționale la toate categoriile de vârstă, începând cu baby și mini, continuând cu categoriile juvenile. De asemenea, împreună cu colegii de la categoria lui de vârstă Eduard a jucat și în EYBL, la nivel internațional.
Acesta se află la cel de-al 3-lea sezon consecutiv alături de echipa satelit a clubului. Astfel, Toth-Șerbescu a contabilizat deja 50 apariții în Liga 1. În acest sezon competițional Edu evoluează și în Campionatul Național U18.
De-a lungul timpului mai mulți antrenori au lucrat cu Eduard. Prof. Ioan Feflea, Anamaria Mesaros, Călin Pop, Ivan Gemaljevic, Melania Kokovay, David Karsai, Marcel Țenter, Milutin Stanic, Branko Jorovic, Iancu Marinău și Alex Huțanu se numără între ei.
În ultimul sezon și jumătate, Edu a participat la mai multe antrenamente alături de prima echipă a clubului. De altfel, el a efectuat perioada precompetițională din vara anului 2025 în totalitate alături de sportivii seniori ai secției de baschet de la CSM Oradea, lucrând sub comanda lui Cristian Achim, Radovan Markovic, David Karsai și Marius Marinău.





