13.9 C
Oradea
22 aprilie 2026
spot_img

Balastierele din Bihor, luate la control! Amenzi de 535.000 de lei aplicate de ABA Crișuri

- Publicitate -spot_img

Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Crișuri au aplicat, în ultima perioadă, amenzi în valoare totală de 535.000 de lei operatorilor economici care nu au respectat prevederile legale din domeniul apelor, pentru exploatarea necorespunzătoare a agregatelor minerale.

Controalele au fost organizate în bazinele hidrografice Crișul Repede, Crișul Negru și Crișul Alb și au vizat balastierele din terasă. Inspectorii au verificat la fața locului respectarea actelor de reglementare și au măsurat suprafața de pe care se realizează extragerea agregatelor minerale. Din cele 49 de acțiuni de verificare desfășurate, au fost aplicate 9 amenzi și 7 avertismente.

În nouă dintre cazuri au fost constatate abateri privind nerespectarea perimetrelor de exploatare sau funcționarea fără avize de gospodărire a apelor. Pe lângă sancțiunile aplicate, în fiecare situație au fost dispuse următoarele măsuri corective:

Respectarea perimetrului aprobat, a tehnologiei și a adâncimii de exploatare. Este interzisă exploatarea în afara perimetrului autorizat.

Ținerea unei evidențe scrise a cantităților de agregate minerale extrase și transmiterea acestora, la solicitare, către A.B.A. Crișuri.

Executarea celor două foraje de observație și control prevăzute în Autorizația de Gospodărire a Apelor, precum și bornarea și împrejmuirea perimetrului.

Realizarea monitorizării calitative a apei din cele două foraje de observație și control, pentru toți indicatorii prevăzuți în Autorizația de Gospodărire a Apelor.

    „Vom monitoriza riguros toate activitățile de exploatare a agregatelor minerale și să aplicăm măsurile legale necesare pentru prevenirea oricăror riscuri. Colaborarea cu operatorii economici responsabili este esențială pentru gestionarea durabilă a resurselor de apă.” Pásztor Sándor, director ABA Crișuri

    Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Crișuri vor continua monitorizarea și controalele la agenții economici, conform planului anual de activitate și în baza competențelor legale. Acțiunile vizează controale planificate, tematice și inopinate, precum și verificări privind stadiul îndeplinirii măsurilor dispuse anterior.

    - Publicitate -spot_img

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Urmărește-ne pe...

    - Publicitate -spot_img

    Ultimele Știri

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Urmărește-ne pe...

    - Publicitate -spot_img

    Ultimele Știri