Accident grav la Aușeu. O persoană este resuscitată

- Publicitate -spot_img

Intervenție la un grav accident rutier produs pe DN 1, în Bihor

Pompierii bihoreni acționează pentru salvarea vieților victimelor unui grav accident rutier, produs pe DN 1, în localitatea Aușeu, eveniment în care sunt implicate trei persoane aflate în două autoturisme și șoferul unui autotren.

Apelul care sesiza producerea accidentului, a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, în jurul orei 16.30, la fața locului fiind mobilizate imediat, patru echipaje de pompieri din cadrul Stației Aleșd și Detașamentului 1 Oradea, cu trei autospeciale de intervenție (dintre care două de descarcerare grea) și cu o ambulanță SMURD tip B2, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Pompierii au acționat pentru descarcerarea șoferiței și a pasagerei din dreapta față, rămase captive între fiarele contorsionate ale unuia dintre autoturisme avariate, iar echipajele SMURD și SAJ au evaluat cele patru persoane implicate și au asistat medical victimele.

În cazul șoferiței descarcerate, aflată în stop-cardio respirator, se efectuează în aceste momente, manevre de resuscitare.

Misiunea este în dinamică.

În accident sunt implicate un autotren și trei autoturisme, dintre care unul era parcat și nu avea ocupanți.

Actualizare IPJ BIHOR:

La data de 3 martie a.c., la ora 16.30, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd au fost sesizați, în urma unui apel, primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin SNUAU 112 că, pe D.N.1, la ieșirea din localitatea Aușeu, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.

Din primele investigații efectuate de polițiști, la fața locului, s-a constatat că în accident au fost implicate două autoturisme și un autotren.

În urma accidentului rutier, o persoană este investigată medical la fața locului și urmează să fie transportată la spital, iar o altă persoană a suferit multiple leziuni, iar în prezent îi sunt efectuate manevre de resuscitare, la fața locului, de către personalul medical specializat.

Momentan, traficul rutier este blocat pe respectiva porțiune de drum.

Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Actualizare 2:

Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost declarat decesul persoanei, la fața locului. Este vorba despre o femeie, de 55 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor.

Cercetările continuă pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Actualizare 3:

Pasagera din dreapta (minoră), care fusese încarcerată și șoferul autotrenului sunt transportați la spital.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri