Urvind / Accident rutier.
La data de 4 martie, la ora 19.01, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe D.N.1, în afara localității Urvind, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.
Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, o femeie, de 45 de ani, din comuna Lugașu de Jos, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, pe D.N.1, pe direcția Oradea – Cluj, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns și ar fi circulat pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus regulamentar, din sens opus, de un bărbat, de 57 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor.
În urma accidentului rutier, ambii conducători auto au suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital.
Rezultatele testărilor cu aparatul etilotest ale conducătorilor auto au relevat faptul că aceștia nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.





