16 C
Oradea
17 aprilie 2026
spot_img

Incendiu în proximitatea Drumului Național 19

- Publicitate -spot_img

Incendiu în proximitatea Drumului Național 19

În jurul orei 20.00, pompierii militari din cadrul Stației Valea lui Mihai au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, produs la un teren din localitate.

Incendiul, care se manifesta cu degajări mari de fum, în apropierea Drumului Național 19, a fost lichidat rapid de forțele de intervenție, fiind înlăturat astfel pericolul reducerii vizibilității pentru participanții la trafic.

În acest context, atragem atenția că arderile necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, care se pot solda cu pierderi de vieţi omeneşti, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantităţi mari de fum.

Totodată, reamintim bihorenilor că arderea miriștilor și a resturilor vegetale este interzisă, iar nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri