Cu ocazia sărbătorii de Sfânta Maria, multe persoane aleg să petreacă zilele libere pe munte. Salvatorii montani din cadrul Serviciului Judeţean Salvamont Salvaspeo Bihor vor fi prezenţi în bazele de Salvamont de la Vârtop, Padiş, Stâna de Vale, Şuncuiuş și vor fi pregătite să furnizeze informaţii pertinente respective să intervină la nevoie.
Pentru o drumeție sigură:
Informați-vă despre traseu, dificultate și vreme;
Echipament adecvat (încălțăminte, haine, lanternă, hartă, trusă prim-ajutor);
Mergeți în grup și anunțați itinerariul;
Alegeți trasee potrivite pentru cel mai puțin experimentat din grup;
Folosiți doar trasee marcate;
Retrageți-vă dacă vremea se strică;
Fără alcool înainte sau în timpul drumeției;
Protejați natura și luați deșeurile cu voi;
În caz de urgență, sunați la 112 și folosiți aplicația Apel 112 pentru a trimite coordonatele GPS.
Siguranța începe cu fiecare dintre noi! Informați-vă, echipați-vă corect și bucurați-vă de munte !
În speranţa că împreună vom preveni accidentările grave, salvatorii montani din cadrul Serviciului Judeţean Salvamont – Salvaspeo Bihor, vă doresc zile frumoase și liniștite la munte !





