Bihor. Două femei arestate preventiv pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu psihoactive

- Publicitate -spot_img

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracțională a două femei, membre ale aceleiași familii, cercetate pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că sunt susceptibile a avea efecte psihoactive.

Din probele administrate a rezultat că, în perioada aprilie – mai 2026, cele două femei ar fi procurat, deținut, manipulat și vândut produse psihoactive sub formă de substanțe cristaline, din clasa catinonelor sintetice, cu sume cuprinse între 950 și 1.500 de lei.

De asemenea, în cursul zilei de ieri, 28 mai, acestea au fost depistate în flagrant delict, în municipiul Arad, în timp ce ar fi tranzacționat aproximativ 30 de grame de substanță interzisă, pentru 1.500 de lei.

Pe parcursul urmăririi penale și în urma percheziției domiciliare efectuate la locuința acestora, au fost indisponibilizate peste 300 de grame de substanță psihoactivă.

La data de 28 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea celor două.

Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri