INFRACȚIUNI CONSTATATE ÎN TRAFIC, DE POLIȚIȘTII RUTIERI ÎN ACȚIUNE, ÎN MINIVACANȚA DE CRĂCIUN
Voivozi / Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea, după ce ar fi consumat substanțe psihoactive.
La data de 24 decembrie, la ora 19.40, pe o stradă din localitatea Voivozi, județul Bihor, a fost depistat în trafic un bărbat de 32 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că ar fi consumat substanțe psihoactive.
În urma testării preliminare, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive, sub supravegherea unui procuror.
Girișu de Criș / Localnic, implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea sub influența alcoolului.
La data de 25 decembrie, în jurul orei 19.48, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Cociuba Mare au fost sesizați că, pe raza localității bihoreni Girișu de Criș, s-a produs un eveniment rutier.
Din investigațiile efectuate de polițiști la fața locului, s-a constatat că, un bărbat de 50 de ani, din Girișu de Criș, în timp ce condcea un autoturism pe drumul județean 709/A, în localitatea Girișu Negru, ar fi acroșat un autoturism parcat în afara părții carosabile, iar apoi a plecat de la fața locului, la domiciliu.
Evenimentul rutier a fost unul fără victime.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că, bărbatul de 50 de ani, care conducea autoturismul, prezenta o concentrație alcoolică de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Postului de Poliție Cociuba Mare continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Oradea / Implicat într-un eveniment rutier fără victime, a refuzat prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
La data de 26 decembrie, la ora 21.00, polițiștii Biroului Rutier Oradea au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, la intersecția străzii Crângului cu strada Căpșunilor din municipiul Oradea, s-a produs un eveniment rutier, în care a fost implicat un singur autoturism.
Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri orădeni la fața locului, s-a constatat că un bărbat de 62 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, la intersecția cu strada Căpșunilor, ar fi virat brusc la stânga și ar fi acroșat un indicator rutier, care s-a rupt în urma impactului, iar apoi ar fi părăsit partea carosabilă.
Evenimentul rutier a fost unul fără victime.
La solicitarea legală a polițiștilor, bărbatul care conducea autoturismul a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Finiș / Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea fără permis.
La data de 26 decembrie, la ora 11.28, pe drumul comunal 231, în afara localității bihorene Finiș, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au depistat în trafic un bărbat de 55 de ani, din municipiul Beiuș, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri beiușeni continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
*
Sânmartin / Depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea, deși avea suspendat acest drept.
La data de 27 decembrie a.c., la ora 01.15, pe B-dul Băile Felix din localitatea Sânmartin, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Băile Felix au depistat în trafic un bărbat de 36 de ani, din comuna Drăgești, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii din Băile felix continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul cu permisul suspendat.
*
Chiribiș / Cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului.
La data de 26 decembrie a.c., la ora 09.58, pe D.N.19/E, în localitatea Chiribiș, județul Bihor, a fost depistat în trafic un bărbat de 57 de ani, din municipiul Marghita, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.





