Spontaneitate, adrenalină, spirit de echipă și cunoștințe temeinice în lupta cu muntele sau cu zonele greu accesibile. Sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească de regulă, cei care vor să profeseze și să performeze în medicina de urgență.
Pentru a vedea dacă se pot înhăma la o astfel de carieră, zeci de studenți mediciniști din toată țara participă în aceste zile la cea de-a 27-a ediție a Taberei Mash, organizată în Munții Apuseni.
Aici, viitorii salvatori învață cum să se descurce în situații limită, dorm împreună în corturi și își drămuiesc cu atenție apa și mâncarea pentru a rezista cât mai mult timp în condiții improprii.
Pentru a-i determina să aleagă această ramură a medicinei, unii dintre cei mai buni specialiști din domeniu le-au pregătit trasee aplicative și demonstraţii chiar în inima muntelui.
Studenții au avut parte de simularea unei situații care se poate întâmpla oricând. Alarma a fost dată, după ce un speolog a căzut de la înălțime într-o peșteră. Medicii și salvamontiștii i-au acordat îngrijiri medicale, l-au pus pe o targă iar apoi l-au readus la suprafață prin intermediul unei tiroliene.
Gloria Bulgariu – studentă la Medicină : „Te învață să își ieși din zona de confort și să treci praguri pe care nu te gândeai că le poți trece. Cel mai dificil este să combini partea de salvare cu partea medicală, să ai o armonie în cele două, pentru a reuși ce îți dorești, adică să salvezi victima.”
Înființată în 2001, tabăra M.A.S.H din Munții Apuseni a dat până acum numeroși specialiști în medicina de urgență.
„Din 2001, avem undeva în jur de 700-800 de participanți, din care mai bine de o sută au ales calea medicinei de urgență, a salvării montane. Este o ramură pe care trebuie să o iubești și să o faci și din pasiune, nu doar din știința medicală, pentru că e un medic care trebuie să știe și aceste tehnici de salvare, de lansare pe coardă, să suporte frigul peșterii sau inconfortul dormitului în cort.” , ne-a mărturisit Hadrian Borcea, șeful UPU-SMURD Bihor și organizatorul taberei.
Vezi mai jos un reportaj filmat în tabăra de anul acesta.





