Intervenție inedită luni dimineața, pentru pompierii bihoreni. În jurul orei 10.00, un apelant al numărului unic 112 solicita intervenţia salvatorilor la ieșirea din satul Șimian, pentru recuperarea unui mânz căzut într-un canal de irigații.
Pentru salvarea animalului, au fost mobilizați pompierii Stației Valea lui Mihai, care, ajunşi la locul indicat de apelant, au constatat că mânzul se afla într-un canal adânc de aproximativ patru metri, având doar capul deasupra apei, corpul fiindu-i afundat în apă și nămol.
Folosind furtunurile, cordițele și alte accesorii specifice unor astfel de intervenții, pompierii au asigurat condiţiile de extragere a mânzului, după care, au scos animalul teafăr la suprafaţă şi l-au predat proprietarului care, aflat la faţa locului, a participat la acţiunea de salvare, alături de pompierii militari și câțiva trecători care s-au oferit să-i ajute.