13.9 C
Oradea
3 octombrie 2024
spot_img

(Video) Mai multe autoturisme și motociclete s-au făcut scrum noaptea trecută, în urma unui incendiu violent

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Incendiu de amploare în localitatea bihoreană Ponoară

În seara zilei de miercuri, 04 ianuarie, un incendiu de mari proporții a cuprins un garaj din localitatea Ponoară, comuna Bratca.

Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” Bihor, în jurul orei 20.50, la fața locului deplasându-se operativ, cinci echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd (echipaje de stingere, de prim ajutor calificat și o autospecială cu container tip Abroll pentru rezerva de apă). Acestea au acționat în colaborare cu membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Bratca și cetățeni din zonă.

La sosirea echipajelor, flăcările, alimentate de cantitatea mare de materiale combustibile și favorizate de vântul puternic, se manifestau violent la întregul garaj, existând un risc ridicat de extindere a acestora la casa din apropiere și alte mașini parcate lângă aceasta.

Pompierii militari au evacuat din garajul în flăcări două butelii de oxigen, preîntâmpinând producerea unei explozii.

În urma evenimentului au ars două autoturisme de teren, două motociclete, motoare electrice, cauciucuri, unelte agricole, utilaje electrice și alte bunuri.

Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că, evenimentul a fost, cel mai probabil, generat de utilizarea unui aparat electric de sudură/tăiere fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor.

În scopul prevenirii unor evenimente ce se pot solda cu răniri grave ori cu pierderi materiale semnificative, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” reamintește cetățenilor faptul că efectuarea lucrărilor cu foc deschis, de sudare, tăiere, lipire sau a altor asemenea operaţiuni care prezintă pericol de incendiu, în construcţii civile, în instalaţii tehnologice cu risc de incendiu sau explozie, în depozite ori în alte spaţii cu pericol de aprindere a materialelor, produselor sau substanţelor combustibile este interzisă. Lucrările prevăzute anterior se pot executa în spaţiile respective numai după ce s-au luat măsuri pentru: evacuarea persoanelor, îndepărtarea sau protejarea materialelor combustibile, golirea, spălarea, blindarea traseelor de conducte ori a utilajelor, aerisirea sau ventilarea spaţiilor, dotarea cu mijloace de limitare şi stingere a incendiilor.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri