Dosar penal pentru port fără drept de obiecte periculoase, întocmit de polițiștii de ordine publică orădeni.
La 1 iulie, în jurul orei 02.00, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat un tânăr de 21 de ani, din Oradea, care, în timp ce se afla în incinta unui local public orădean, avea asupra sa un spray-iritant lacrimogen, aducând astfel atingere dispozițiilor legale care reglementează și sancționează comiterea de astfel de fapte prevăzute de legea penală.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii orădeni continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.