Luni, 27 noiembrie, in jurul orei 9, polițiștii bihoreni au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, într-un liceu din municipiul Oradea, o elevă ar fi înjunghiat un pedagog.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și polițiștii Biroului Siguranță Școlară, iar din primele investigații, a reieșit că, în urma unui conflict spontan, o elevă de 16 ani, din comuna Olcea, ar fi agresat un pedagog, un bărbat, de 41 de ani, din localitatea Girișu de Criș, provocându-i, cu un cuțit, o leziune în partea dorsală.
Evenimentul s-a întâmplat în timp ce eleva se afla în biroul directorului adjunct al unității școlare, unde a fost chemată, împreună cu mama sa, pentru probleme de comportament.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Minora de 16 de ani se află, în prezent, în custodia polițiștilor de investigații criminale bihoreni.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de omor, iar polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru satbilirea împrejurărilor în care a fost comisă fapta și luarea măsurilor legale în consecință.
Tot conflictul ar fi pornit se pare, de la un incident care a avut loc joia trecută, spre seară. Atunci, tânăra și iubitul acesteia, elev în cadrul aceluiași liceu, au fost surprinși de pedagog în baia internatului în care erau cazați. În urma acestei situații, eleva a fost rugată ca luni dimineața, la prima oră, să vină la școală împreună cu părinții pentru a da explicații.
În cadrul discuției de luni, cu câteva clipe înainte de a scoate cuțitul, eleva le-a spus celor din încăpere că pedagogul i-a făcut avansuri în ultima vreme.
„Putea să spună dacă au fost, să vină să ne spună și luam măsuri, dacă chiar au fost dar nu am auzit până acum. Și azi dimineață ce a spus? Că s-ar fi dat la ea pedagogul? Da, asta îi spunea lui. Asta i-a reproșat? Da.” , ne-a declarat ieri, Alina Cotca, directorul Colegiului Tehnic Traian Vuia din Oradea