16.1 C
Oradea
29 februarie 2024
spot_img

Născută în SUA și crescută în Austria, Dominique urmează cursurile universitare la Oradea

Studentă a Facultății de Litere, specializarea germană-engleză, Dominique Faina are o biografie mai aparte. S-a născut în Florida, în anul 2002, fiind copilul unei familii de emigranți români. Doi ani mai târziu, părinții ei s-au mutat în Austria. Dominique a absolvit liceul în Krems, un superb oraș situat pe cursul Dunării, nu departe de Viena. La 21 de ani, tânăra decide totuși să se întoarcă în patria natală.

Dominique spune că a luat decizia de a urma cursurile Facultății de Litere a Universității din Oradea fiindcă se simțea „atrasă de limba vorbită de părinți”. Indiferent că se aflau în SUA sau în Austria, în casa familiei Faina se vorbea românește. „Eu cred că, prin asta ne-au făcut un bine, nouă copiilor. Părinții ne dădeau cărți în limba română și mergeam la biserica românească”, povestește Dominique. Având origini sălăjene, ea venea deseori, în vacanță, la bunici. „Așa am prins foarte mare drag de România. Aici oamenii sunt foarte deschiși și prietenoși”. Mi-am spus că ar fi o idee bună să-mi continui studiile acasă”. Având o mătușă, care a ajutat-o să se acomodeze în orașul de pe Crișul Repede, Universitatea din Oradea a fost o alegere firească.

Acum, studentă în anul II, tânăra posesoare a trei cetățenii afirmă că n-a regretat nicio clipă revenirea în România. „Aici profesorii te încurajează, dacă văd că îți dorești să înveți și ai potențial. De când sunt aici mi s-au deschis multe oportunități”, spune Dominique. În paralel cu studiile universitare, ea lucrează pentru o firmă din Germania și este suplinește ore de germană la câteva școli din Oradea. Pasionată de literatura engleză contemporană, avându-i ca autori germani preferați pe: Patrick Süskind, Franz Kafka și Georg Trakl, Dominique spune că își dorește să rămână în țara părinților ei și să devină profesoară de germană la o școală din Oradea, dar se gândește serios și la o mică afacere în domeniul traducerilor.

Lect. univ. dr. Orlando Balaș, profesor de germană la Facultatea de Litere din Oradea, afirmă că Dominique „este o studentă de nota zece”. Ea are, nu doar cunoștințe de germană la nivel de limbă maternă, ci și o pronunție foarte îngrijită, „de scenă”. Mai mult, spune profesorul ei, „dispune și de un simț filologic înnăscut, putând sesiza și explica subtilele diferențe de sens date de lungimea vocalelor germane sau de contextul cultural în care sunt folosite anumite cuvinte”. Lect. univ. dr. Orlando Balaș consideră că aceste calități o recomandă pe Dominique pentru o carieră didactică sau în domeniul audio-vizual. „Dacă va deveni profesoară de germană în Oradea, așa cum își dorește, va fi un mare câștig pentru germanistica din această parte a țării”, susține universitarul orădean.

Până atunci, ținând cont de calitățile ei filologice remarcabile, lect. univ. dr. Orlando Balaș i-a propus studentei sale ca, începând cu ediția din 2024, să devină una din vocile variantei audio a cursului său de limba germană – „Limba germană. Simplu și eficient”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri