5 C
Oradea
7 decembrie 2024
spot_img
- Publicitate -spot_img

Se scrie istorie: Oradea devine gazda Campionatului European de Înot în Ape Înghețate. Competiția începe vineri

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Începând de azi 1 februarie, până duminică 4 februarie, Oradea găzduiește pentru prima dată Campionatul European de Înot în Ape Înghețate. Evenimentul se va desfășura la Bazinul Olimpic, în aer liber. Detalii despre competiție au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă la care alături de organizatori au participat și legendele acestui sport extrem.

Primul Campionat European de Înot în Ape Înghețate este organizat de IISA (International Ice Swimming Association), Asociația Sportivă Ice Swimming and Open Water, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, APTOR (Visit Oradea) și CSM Oradea.

La conferința de presă au participat viceprimarul Marcel Dragoș, iar din partea organizatorilor au fost prezenți: Paul Georgescu – președinte Asociația Sportivă Ice Swimming and Open Water, Ram Barkai – președinte International Ice Swimming Association, Petar Stoychev – înotător, o legendă a acestui sport, cu 4 prezențe la Jocurile Olimpice, campion mondial și european, orădeanul Ovidiu Tirla – fost poloist, arbitru de înot și polo, medaliat la Campionatele Mondiale de Înot în Ape Înghețate.

„Vă mulțumesc în primul rând că ați ales ca destinație Oradea, pentru noi este o mândrie că putem fi gazda acestui eveniment de mare anvergură. Ne bucură foarte mult că municipiul dispune de infrastructura necesară organizării unor astfel de evenimente, totodată sper ca și Campionatul Mondial să fie organizat, dacă e posibil, în Oradea. De asemenea, invit orădenii să participe în număr cât mai mare la acest eveniment unic în orașul nostru”, a menționat viceprimarul Marcel Dragoș.

Informații despre eveniment au fost prezentate de către Ram Barkai, președintele Asociației Internaționale de Înot în Ape Înghețate.

Competiția de mare anvergură întrunește la Oradea 322 de participanți din 27 de țări, inclusiv legendele acestui sport extrem, care vor concura într-o apă cu o temperatură sub 5 grade Celsius. România are un lot format din 35 de înotători profesioniști și amatori. Tricolorii sunt coordonați de Paul Georgescu, campion mondial în acest sport în proba de 500 de metri, acesta fiind cel care a contribuit decisiv la amploarea pe care a luat-o acest sport în România.

„Mulțumesc frumos Oradea, mulțumesc frumos tuturor, pentru că ați organizat acest eveniment, abia așteptăm să înotăm în piscinele dumneavoastră. Este o competiție foarte importantă pentru noi din mai multe motive, așa cum am spus este primul campionat european de înot în ape înghețate și este la fel de important precum campionatul care s-a desfășurat în Franța. De asemenea, pentru mine are și o specialitate aparte: cu toate că eu m-am născut în Africa de Sud, tatăl meu este clujean, practic pentru mine este ca și cum aș fi venit din nou acasă în Oradea. Am încercat deja apa, care este rece, dar nu foarte de rece. Doresc să felicit administrația locală pentru că are o asemenea piscină, trebuie să fiți mândri că aveți o asemenea infrastructură în Oradea”, a declarat Ram Barkai, președintele International Ice Swimming Association.

Concursul va avea loc în zilele de 2, 3 și 4 februarie. Dimineața, între orele 9.00 și 13.00, se vor desfășura seriile, iar înotătorii cu cei mai buni 8 timpi se vor lupta pentru podium, în nocturnă, în sesiunea de seară, de la 16.30 la 18.00. La competiție vor participa de asemenea și 12 sportivi paraolimpici.

Oradea este reprezentată de trei sportivi: Ovidiu Tirla, Antonio Alexandrescu și David Fazekas.

Orădeanul Ovidiu Tirla, fost poloist, arbitru de înot și polo, cu 7 medalii la Campionatele Mondiale de Înot și Ape Înghețate, reprezentant al Municipiului Oradea la acest campionat, a precizat: „Acest campionat european nu era posibil fără infrastructura pe care o avem în Oradea. Eu, ca antrenor de înot, în primul rând mă mândresc că Oradea are două bazine olimpice la cel mai înalt standard. Este primul campionat european care se desfășoară real în bazin, celelalte competiții erau pe niște construcții, pe lac, pe râuri. De două zile, de când vin delegațiile, sunt de-a dreptul uimiți de ceea ce se oferă aici. Foarte puține orașe din lume pot să ofere două bazine olimpice unul lângă altul, acoperit și descoperit. Mi-am dorit acest campionat european în ape înghețate pentru a promova în primul rând Oradea, dar și pentru a promova înotul în rândul orădenilor. Mulțumesc încă o dată Primăriei Oradea, Visit Oradea, CSM Oradea și IISA International pentru șansa de a organiza această competiție în orașul nostru. Mulțumesc totodată sponsorilor, fără de care e foarte greu să acoperi costurile unui astfel de eveniment”.

Intrarea la eveniment este liberă.

Festivitatea de deschidere va avea loc astăzi, 1 februarie, de la ora 18:00, la Bazinul Olimpic.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri