Lucrările CFR, OTL și ale Companiei de Apă aduc restricții de circulație în Oradea
Comisia municipală de circulație s-a întrunit azi, 30 octombrie, pentru a analiza solicitările privind restricționări ale traficului în municipiu.
S-au stabilit patru restricții de circulație: două sunt cauzate de lucrările CFR din zona Dragoș Vodă, respectiv podul CFR din zona străzilor Matei Corvin – Podului, o lucrare OTL pe timp de noapte, în intersecția centrală a străzilor Independenței – Parc 1 Decembrie (fostul Făt Frumos), respectiv o lucrare la rețele de apă – canalizare, pe strada Dunărea, cu deviere pe strada Cometei.
Podurile CFR deviază circulația
În perioada 31.10 – 01.11 2024, se vor institui restricții de circulație provizorii pe strada Dragoș Vodă, în zona podului CFR pentru executarea lucrărilor de ”Demontare pod cale ferată” prevăzute în cadrul proiectului ”Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor”.
Astfel, pe strada Dragoș Vodă de la intersecția cu strada Grădinarilor și până la zona de deviere a traficului rutier de pe sensul de mers dinspre strada Clujului spre strada Mareșal Averescu, amenajată anterior, circulația rutieră se desfășura în ambele sensuri pe câte o bandă de circulație. Traficul rutier dinspre strada Seleușului se va devia spre strada Mareșal Alexandru Averescu, respectiv spre strada Dragoș Vodă.
Totodată, a fost avizată închiderea circulației pe strada Matei Corvin pe tronsonul girația strada Podului, B-dul Ștefan cel Mare – girație strada Ion Bogdan începând de vineri, 1 noiembrie ora 22 până luni, 4 noiembrie ora 6:00, în vederea demontării podului feroviar peste strada Matei Corvin DN 19.
Aceste restricții vor fi implementate la solicitarea constructorului, Webuild Spa Milano.
Intersecție centrală închisă noaptea
De asemenea, intersecția străzii Independenței cu Parcul 1 Decembrie (lângă fostul magazin Făt Frumos) va fi restricționată pe timp de noapte, între orele 23 și 4 dimineața, din seara de joi, 31 octombrie până în noaptea de sâmbătă spre duminică, 2 – 3 noiembrie, pentru lucrări de reparații la rosturile aferente liniilor de tramvai. Joi – sâmbătă noapte.
Solicitantul în acest caz a fost SC Dito Group SRL, ce lucrează pentru OTL.
Deviere pe relația Dunărea – Cometei, în noiembrie
Comisia de circulație a mai avizat restricționarea circulației pe strada Dunărea, începând de luni, 4 noiembrie până 30 noiembrie, pentru executarea lucrărilor de extindere și înlocuire rețele de apă și canalizare pe această stradă solicitantul fiind S.C Construcții Bihor S.A.
Traficul se va desfășura pe strada Cometei, ce devine rută alternativă prin schimbarea sensului unic de circulație.
Pe această stradă, în perioada amintită traficul se va desfășura dinspre strada Dunărea spre strada Mihai Eminescu.