Duminică, 22 decembrie, la ora 21.16, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat, prin S.N.U.A.U. 112 că, pe D.N.1, între localitățile Lugașu de Jos și Urvind, județul Bihor, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate patru autoturisme și un camion.
În prezent, două persoane sunt încarcerate, acționându-se pentru descarcerarea acestora, iar altor trei persoane li se acordă îngrijiri medicale la fața locului.
Momentan, traficul rutier este blocat pe respectiva porțiune a D.N.1 și deviat pe drumul județean 108I – Țețchea, fiind dirijat de polițiștii rutieri.
Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.