3.9 C
Oradea
16 martie 2025
spot_img

Podul Decebal va fi reabilitat integral. Circulația pe pod va fi închisă timp de 6 luni

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Primăria Oradea a aprobat reabilitarea integrală a Podului Decebal, având în vedere starea avansată de degradare a acestuia, precum și a pasajului de pe strada Principatelor Unite.

În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Local, consilierii au aprobat indicatorii tehnico-economici rezultați în urma studiului de fezabilitate, urmând ca proiectul să intre în faza de proiectare și execuție.

Podul este situat pe Bulevardul Decebal, o arteră de categoria tehnică II, cu patru benzi de circulație, două trotuare de 2,35 m și o lățime a carosabilului de 12,80 m. Construit în 1983, podul are o vechime de 41 de ani, iar materialele utilizate la realizarea infrastructurii și suprastructurii (beton) au o durată normală de exploatare de 32-48 de ani. Întrucât până în prezent nu a beneficiat de lucrări de reabilitare capitală, este necesară reabilitarea, consolidarea și înlocuirea unor elemente structurale pentru a asigura circulația în condiții de siguranță.

Caracteristici tehnice ale podului

Podul are două componente:

Un pasaj denivelat peste strada Principatelor Unite, cu o deschidere de 11,60 m

Un pod peste râul Crișul Repede, cu trei deschideri de 26,30 m și o lungime totală de 93,50 m

Lățimea totală a tablierului pasajului este de 27,85 m, iar a tablierului podului de 21,90 m.

Lucrări propuse pentru reabilitare

Expertiza tehnică a evidențiat fisuri longitudinale pe bulbul inferior al unor grinzi, afectând rezistența structurii. În consecință, suprastructura podului va fi refăcută, înlocuindu-se grinzile prefabricate din beton cu grinzi metalice profilate, ceea ce va reduce greutatea proprie a structurii și va compensa încărcările suplimentare generate de trafic.

Pentru a aduce podul la standardele actuale de exploatare și siguranță, vor fi executate următoarele lucrări:

Demolarea suprastructurii existente

Consolidarea fundațiilor și elevațiilor la culee și pile

Refacerea plăcilor de racordare și realizarea unui dren sub nivelul banchetelor

Montarea unor aparate de reazem noi din neopren armat

Realizarea unor dispozitive antiseismice

Construirea unei noi suprastructuri din oțel-beton

Montarea parapetelor direcționale și sporirea gabaritului în pasaj

Aplicarea hidroizolației și realizarea rosturilor impermeabile

Așternerea mixturilor asfaltice și refacerea marcajelor rutiere

Durata lucrărilor și impactul asupra traficului

Lucrările vor avea o durată estimată de șase luni, perioadă în care circulația pe pod va fi închisă temporar. Valoarea totală a investiției este de 50.169.437,05 lei, inclusiv TVA.

Această reabilitare face parte din strategia municipalității de modernizare a infrastructurii rutiere și de creștere a siguranței circulației în Oradea.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri