Euroscola Strasbourg 2025
Zilele trecute, ambasadorii-juniori ai Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea, împreună cu ai lor colegi de la Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” din Șimleu Silvaniei, însoțiți de ambasadorii-seniori Florin-Alin Oros și Claudia Crăciun, s-au alăturat altor tineri din toate statele membre ale Uniunii Europene în cadrul programului Euroscola de la sediul Parlamentului European de la Strasbourg.

Cu acest prilej, ambasadorii-juniori au participat la o sesiune de dezbateri axată pe tematica drepturilor femeilor și a oportunităților egale între femei și bărbați pe piața muncii din Uniunea Europeană.
De asemenea, într-o sesiune ulterioară, eurodeputatul francez Younnous Omarjee a răspuns tuturor întrebărilor adresate pe marginea unor subiecte de interes europene.
„A fost o experiență unică și de neuitat în cel mai important și reprezentativ for legislativ european!”, au transmis reprezentanții unității de învățământ din Bihor.