Cel de-al doilea incendiu produs în noaptea de miercuri spre joi, în Bihor, a fost la un autoturism parcat pe strada Căpșunilor din Oradea, în fața casei proprietarului. Focul a fost observat și semnalat prin Sistemul Unic de Urgență 112, în jurul orei 03.10, de către un vecin.
Incendiul, care cuprinsese întregul autovehicul, a fost stins în aproximativ 10 minute, de pompierii Detașamentului 2 Oradea, care au salvat din calea flăcărilor, locuința aflată la circa un metru de focare.
Cercetările efectuate au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat, de efectul termic al curentului electric.