Cele două echipe de juniori ale FC Bihor, care participă în această săptămână la prestigiosul turneu internaţional Elite Neon Cup din Grecia, de la Atena, au încheiat, ambele, faza grupelor pe locul 2, urmând a evolua de acum în Silver Cup, turneu rezervat echipelor care se luptă pentru locurile finale 17-32.
În prima parte a zilei de marţi au evoluat jucătorii formaţiei de U14, care au făcut parte din Grupa A şi care, dimineaţă, de la ora 9, s-au duelat cu brazilienii de la Red Bull Bragantino.
După o primă repriză echilibrată, care a consemnat scor egal, 0-0, în partea a doua însă formaţia braziliană a reuşit să înscrie de patru ori şi să se impună cu 4-0.
Apoi, în etapa a 3-a, elevii antrenorului Nick Tranculov au reuşit să îşi ia revanşa şi să se impună cu scorul de 1-0 în faţa grecilor de la FC Volos. Unicul gol al întâlnirii l-a reuşit Denis Mihuţ.
Ca urmare, FC Bihor U14 a terminat grupa pe locul 2, cu două victorii şi o înfrângere, după brazilienii de la Red Bull Bragantino, dar şi în faţa echipelor din ţara gazdă FC Volos şi SA Athens College.
În acest fel, băieţii de la grupa de U14 a clubului nostru vor continua competiţia din Grecia în cadrul Silver Cup, turneu rezervat echipelor clasate pe locul secund în grupe şi care se vor lupta pentru poziţiile finale 17-32.
În optimile Silver Cup, roş-albaştrii se vor duela cu echipa Enosis Neon Paralimni din Grecia, clasată, la rându-i pe locul 2 în Grupa B. Jocul, eliminatoriu, este programat miercuri dimineaţă cu începere de la ora 9.
În reuniunea de după amiază a zilei de marţi, au evoluat şi băieţii de la U16, pregătiţi de antrenorul Dorin Mihuţ, care au disputat finala Grupei C, în compania italienilor de la Lazio Roma.
După un joc echilibrat, din păcate însă, la final, cei de la Lazio s-au impus, la limită, cu scorul de 1-0, printr-un gol marcat de Daniele Lulaj.
Ca urmare, şi FC Bihor U16 a terminat pe locul 2 grupa, cu două victorii şi o înfângere, după Lazio Roma, dar înaintea celor de la Atromitos Chalandriou FC şi Makedonikos FC.
În acest fel, şi trupa pregătită de Dorin Mihuţ va juca în continuare la Atena pentru Silver Cup, turneul echipelor de pe locul 2 în grupe, cel aferent poziţiilor finale 17-32.
În optimile Silevr Cup, băieţii de la U16 vor evolua miercuri cu începere de la ora 18, în compania echipei de pe locul 2 în Grupa D, formaţie care urmează să fie desemnată în această seară.