În aceste zile, pompierii militari bihoreni au desfășurat activități educativ-preventive la GPP 27 și la Grădinița „Clopoțel” din Livada de Bihor, în cadrul programului „Săptămâna Meseriilor”, oferindu-le celor mici oportunitatea de a descoperi, într-un mod interactiv și atractiv, tainele profesiei de pompier.
Pe parcursul întâlnirilor, salvatorii le-au prezentat copiilor echipamentele și accesoriile utilizate în misiunile operative, explicându-le, pe înțelesul lor, care sunt principalele atribuții ale pompierilor și importanța respectării regulilor de prevenire a situațiilor de urgență.
Cei mici au avut ocazia să probeze echipamentele de protecție și să afle informații utile despre comportamentul corect în cazul producerii unui incendiu, precum și despre regulile obligatorii de siguranță ce trebuie respectate atât acasă, cât și la grădiniță.
Lecțiile s-au desfășurat într-o atmosferă plină de entuziasm și curiozitate, preșcolarii adresând numeroase întrebări la care pompierii au răspuns cu răbdare și deschidere.
La finalul activităților, copiii au primit diplome de „Pompier junior”, în semn de apreciere pentru interesul și implicarea de care au dat dovadă pe parcursul activităților.
Întâlnirile s-au încheiat cu multe zâmbete și bucurie din partea celor mici, care i-au răsplătit pe pompieri cu îmbrățișări și promisiunea că vor respecta regulile învățate.





