Mii de deţinuţi politici au suferit în închisorile comuniste, unde au fost trimişi considerați a fi “duşmani ai poporului”. Acolo au cunoscut frigul, întunericul şi brutalitatea dusă la extrem a gardienilor. Unii dintre ei şi-au găsit sfârşitul între pereţii reci ai temniţelor, torturaţi sau chinuiţi de muncile grele la care erau supuși.
Unul dintre supraviețuitori este însă Iuliu Papp. După ce a fost prins în zona de frontieră iugoslavă, a fost adus la Securitatea din Timişoara. „Te duceau la anchetă, îţi puneau ochelari de tablă, pe nişte coridoare şi îţi dădeau drumul. … Strigau să mergi repede”, povesteşte acesta.
Mâncarea nu avea „niciun Dumnezeu”. La Jilava, primea dimineaţa 100 gr. de pâine neagră, cu o bucată de marmeladă şi o cafea, la amiază un polonic „de ceva, care nu se numea mâncare, cartofi fierţi cu resturi de carne, dar carne nu găseai”.
La Gherla erau aduse sub-produse de la un Abator din Cluj-Napoca. „Burtă cu rahat cu tot, pieliţă, urechi, ochi, ce nu se putea folosi”, erau ingredientele folosite în preparatul hranei pentru deţinuţi, mărturiseşte Papp Iuliu.
Fostul deținut politic povestește deschis despre intențiile comuniștilor când venea vorba de cei considerați a fi dușmani ai țării: “Tot interesul lor pe perioada detenției era pe lângă să te umilească și să te batjocorească era și să te înfometeze. Ajunsesem ca niște stafii. Eu la o înălțime de 1,80 aveam cred vreo 50 de kilograme. Chinurile groaznice erau reprezentate de flămânzeală. Tot timpul erai cu gândul la mâncare. Pachet și vizită nu existau. Modul în care ți se adresau de dimineața până seara…doar banditule îți spuneau, era o umilire, strigăte, ne scoteau la plimbare, nu dura mai mult de 10 minute afară, ca să nu putem colabora sau să ne privim între noi, au secționat toată curtea, eram 2000 de deținuți la Gherla.”
Timp de patru ani a fost încarcerat în mai multe puşcării comuniste. Iuliu Papp recunoaşte că a rămas marcat de condiţiile de la Jilava şi de la Gherla.
“Sper ca mizeria pe care au făcut-o comuniștii să nu se mai repete. Din exces de zel, angajații de atunci ai penitenciarelor făceau niște lucruri pe care un om normal nu le-ar fi făcut. Fugeau de colectiv și cu cele patru clase pe care le aveau ajungeau sergenți și țineau cu dinții de serviciu. Când ne-au dat drumul și ne-au dus la tren, unul dintre gardieni îi lovea pe cei care se urcau în vagoane, îi pălmuia, deși noi eram deja liberi. Simțeau că își pierd obiectul muncii.”
A fost eliberat în urma unui decret de amnistie în 1964. După mai bine de 5 decenii de la acele întâmplări nu şi-a uitat torţionarii, dar nici pe frații de suferință care au decedat în închisorile comuniste.
Mai multe mărturii despre clipele de coșmar pe care le-a trăit în cei patru ani de detenție comunistă, puteți viziona în materialul video.
