Dănuț Lupu a fost condamnat la șapte luni și 10 zile de închisoare și își va ispăși pedeapsa în cadrul penitenciarului Rahova.
Fostul internațional a fost depistat de mai multe ori, conducând fără permis sau sub influența băuturilor alcoolice.
Condamnat în prima instanță de Judecătoria Cornetu la o pedeapsă de șapte luni și 10 zile, Dănuț Lupu a făcut apel la Curtea de Apel București, dar inițiativa sa nu a avut sorți de îzbândă. Astfel, Lupu va fi nevoit să execute pedeapsa privativă de libertate la penitenciarul Rahova.
În cadrul procesului de la începutul lunii trecute, fostul fotbalist mărturisea că a fost nevoit să conducă fără permis, pentru că nu se simțea bine.
„Vreau doar să menționez că îmi pare rău, dar am fost nevoit să conduc pentru că mă simțeam foarte rău. Regret faptele, dar nu aveam altă posibilitate. Am sunat la taxi și la Uber, dar nu am găsit. Am fost nevoit să fac asta când am văzut că nu vine. Nu am făcut accident, nu am fost băut sau drogat”, concluziona atunci, Dănuț Lupu.