20 C
Oradea
10 septembrie 2024
spot_img

Peste 70 de tone de deșeuri, blocate la intrarea în țară, la Borș și Nădlac

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a cinci  mijloace de transport încărcate cu peste 72 tone de bunuri considerate a fi deșeuri, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.

În ultimele 24 de orepoliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra a două automarfare înmatriculate în Olanda respectiv România, conduse de un cetățean olandez și un român. Aceștia transportau 17.995 kilograme de diverse bunuri care  proveneau din Olanda, pentru  firme din România.

Și poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra a trei  automarfare conduse de cetățeni români și care erau încărcate cu 54.244 kilograme îmbrăcăminte și încălțăminte, plastic măcinat, și anvelope. Bunurile proveneau de la  societăți comerciale din Germania și Italia  pentru firme din România.

În toate cazurile, existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, stabilind faptul că șoferii nu dețin documente complete necesare importului de deșeuri, în consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Urmărește-ne pe...

- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri