Orădenii care s-au plimbat joi dimineața prin centrul urbei au avut parte de o priveliște neașteptată și deloc de dorit. În urma precipitațiilor din ultimele zile, Crișul Repede a ieșit din matcă și a inundat aleile pietonale de pe strada Emilian Mircea Chitul, aflate pe malul drept al râului.
Apa a ajuns până la nivelul băncilor pe care se odihnesc de regulă trecătorii. Astfel, întreaga zonă pietonală este impracticabilă, spre dezamăgirea celor care își făceau plimbarea zilnică pe faleza Crișului Repede.
“Nu am mai văzut niciodată ca apa să fie atât de mare încât să ajungă până peste băncile de pe mal. Pentru mine e șocant să văd așa ceva. Nu țin minte să se mai fi întâmplat, deși am vreo 60 de ani de când locuiesc în zonă și trec zilnic pe aici. Dar e normal pentru că în ultima lună a plouat enorm la Oradea, era de așteptat probabil.”, ne-a mărturisit o trecătoare.
Potrivit specialiștilor, în dimineața zilei de joi, debitul râului Crișul Repede, în Oradea, era de 84,4 mc/s față de normalul de 22 de mc/s. Chiar și în aceste condiții, nu există motive de îngrijorare.
„În următorul înterval de timp se menține starea de maximă vigilență hidrologică. În ceea ce priveşte râul Crişul Repede, în municipiul Oradea, deşi promenada este pe alocuri inundată, acest lucru nu pune în pericol siguranţa digului sau a caselor din apropiere.”, a declarat Pásztor Sándor, director A.B.A. Crişuri.
Tanti aia care zice ca sta de 60 de ani in zona nu mai ține minte primavara lui’81 cand s-a rupt podul Decebal..
Dacă ați fi terminat barajul de la Coada lacului,nu ar fi fost chiar așa….
Dar va fi și mai rău.
De acolo vin apele, nu că a plouat în oradea.