A trecut prin infern dar nu s-a dat niciodată bătut. Un accident de motocicletă părea că i-a frânt aripile dar nu a fost de acord cu destinul, așa că s-a ridicat și a continuat să lupte. Este povestea lui Florin Mihuț, bihoreanul în scaun cu rotile care vrea să participe la Jocurile Paralimpice de la Los Angeles. Tânărul este campion la paraciclism, face sală în fiecare zi, iar recent, a lansat o carte motivațională despre evenimentele care i-au marcat existența.
25 iulie 2019. Este ziua pe care Florin Mihuț nu o va uita niciodată. Avea doar 24 de ani în acea vară, era plin de speranță și avea toată viața înainte. O plimbare cu motocicleta i-a fost însă aproape fatală. A fost de ajuns o singură clipă de neatenție, a căzut, s-a lovit de un parapet și viața întreagă i s-a derulat prin fața ochilor. Toate planurile i s-au schimbat la 180 de grade, după ce la spital, medicii i-au spus că va fi țintuit pentru totdeauna în scaunul cu rotile.
A continuat însă să lupte, și după o perioadă în care a fost măcinat de gândurile negative, Florin a căpătat putere și a început ușor să redevină tânărul cu zâmbet larg, care era și înainte de accident.
De curând, tănărul a povestit la emisiunea Gospodarii Bihorului, de la televiziunea Bihor TV, despre întâmplarea care i-a schimbat viața și despre decizia de a face sport, chiar și în scaunul rulant. Materialul video poate fi urmărit în link-ul de mai jos.