Studenții antreprenori în vizită la o afacere… cu stil
De această dată, studenții înscriși în proiectul „Dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului studențesc în Universitatea din Oradea” au vizitat una din cele mai bine cotate afaceri din județul Bihor, furnizor al Casei Regale Suedeze, producător pentru branduri ca: Max Mara, Louis Vuitton, prezentă pe piețe din: SUA, Canada, Japonia, Australia Israel, Kuveit…
Și asta nu e tot, în magazinul companiei orădene, studenții s-au întâlnit cu Cătălin Botezatu!
Pentru că, de aproape treizeci de ani, Mobiente a reușit să se impună ca un brand de referință pe piața confecțiilor și tricotajelor studenții, viitori antreprenori, de la Universitatea din Oradea au vrut să afle, la fața locului, rețeta acestei afaceri de succes.
Tinerii au fost primiți de însuși directorul companiei, Ioan Tulvan, care le-a spus că afacerea sa are peste 200 de angajați, că, în toți acești ani, a reușit să înzestreze cele două etaje destinate producției cu echipamente și tehnologie modernă și a investit permanent în cele mai performante utilaje pentru tricotaje, concentrându-se pe „creșterea naturală” a afacerii.
Compania orădeană produce tricotaje și confecții textile pentru bărbați, femei și copii, din toate categoriile de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii, cât și cele din categoriile: casă, sport, medical și auto. „Suntem una dintre puținele companii din Europa în măsură să realizăm, într-un sistem complet integrat, articole tricotate combinate cu materiale textile, inclusiv dantelă, mătase, piele sau orice tip de material, obținând produse unice de cea mai înaltă calitate. Avem o colaborare apropiată cu importante și consacrate branduri din industria modei, reușind împreună să creăm și să fabricăm modele conform celor mai noi tendințe. Am contribuit la lansarea, în premieră pe piață, a multor produse de înaltă calitate, complexitate și design. Dezvoltăm continuu relația de lungă durată cu toți partenerii noștri din industria fashion”, a spus Ioan Tulvan.
„În toți acești ani, n-am adaptat producția în așa fel încât clientul să poată găsi la noi servicii pentru aproape întreaga structură de îmbrăcăminte pe care și-o dorește. Comenzile mari, în mii de bucăți, aproape că au dispărut. Azi, fiecare încearcă să intre primul în piață cu un produs special, să fie foarte elastic, să se poată adapta imediat. Și noi, ca firmă, am fost nevoiți să adaptăm pregătirea lucrărilor la un nivel care să răspundă cerințelor clientului”, a explicat Ioan Tulvan.
Timp de aproape trei ore, studenții orădeni au vizitat mai multe departamente ale firmei orădene. „Băieții au fost interesați de mașinile, noi și deosebit de complexe, din secția de tricotaje, iar fetele au zăbovit mai mult în zona produselor finite și la magazinul companiei”, relatează ș. l. dr. ing. Mihaela Novac, coordonatoarea proiectului.
Managerul, Ioan Tulvan, le-a vorbit studenților despre investițiile făcute, din fonduri proprii sau cu finanțări europene, despre cele două magazine deschise deja, despre noul brand al casei, AMAVI, despre colaborarea cu Angelina Jolie și digitalizarea proceselor de producție.
Omul de afaceri bihorean le-a dezvăluit oaspeților săi că se extinde într-un domeniu ce deservește construcția de avioane, noua sa fabrică de la Salonta având deja 50 de angajați. „Văzând interesul studenților pentru tehnologia modernă, colegul nostru ș. l. dr. ing. Mircea Pantea, l-a rugat pe domnul Tulvan ca, în viitor, să ne primească și la această fabrică”, spune ș. l. dr. ing. Mihaela Novac.
La finalul vizitei, Ioan Tulvan le-a mai dat studenților câteva sfaturi, legate de felul în care pot îmbina cunoștințele teoretice cu activitatea practică și i-a încurajat să aplice pentru a obține un job în compania pe care o conduce.
De altfel, prezentă și ea la vizita făcută companiei orădene, conf. univ. ing. dr. ec. Simona Ștefania Tripa a subliniat că acolo lucrează mulți absolvenți ai specializării Tehnologia Tricotajelor și Confecțiilor, a Facultății de Inginerie Electrică și Management Industrial.Spre surpriza viitorilor antreprenori, la magazinul de desfacere al companiei orădene l-au întâlnit pe Cătălin Botezatu. Designerul a fost de acord să se lase fotografiat împreună cu studenții Universității din Oradea.
Vizita studenților orădeni a fost planificată și desfășurată de cadre didactice din echipa proiectului „Dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului studențesc în Universitatea din Oradea”: conf. univ. ing. dr. ec. Simona Ștefania Tripa, asist. univ. drd. Florin Tripa, de la Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial, ș. l. dr. ing. Pantea Mircea, conf. dr. ing. Novac Ovidiu Constantin și ș. l. dr. ing. Novac Cornelia Mihaela, coordonatoarea proiectului, de la Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației.